Motivul pentru care RATB vrea să numere călătorii din mijloacele de transport în comun

Motivul pentru care RATB vrea să numere călătorii din mijloacele de transport în comun
Publicat: 08/02/2016, 14:08

De aceea, RATB îi roagă pe călătorii care dețin abonamente să valideze fiecare călătorie în sistemul automat de taxare. Astfel, în urma unei perioade de cercetare, în care călătorii se vor adapta, RATB speră să poată reduce intervalul orar dintre două vehicule consecutive și să asigure o mai bună ritmicitate, creând un program de transport în funcție de necesarul de călători de pe fiecare linie, în diferitele zone ale Capitalei.

Această măsură face parte dintr-un pachet mai larg de reglementări prin care RATB intenționează să eficientizeze sistemul de transport și să crească nivelul calității serviciilor oferite. Printre alte măsuri imediate, menționăm reinstruirea controlorilor, îmbunătățirea regulamentului, a procedurii de control și întărirea colaborării cu Poliția Locală și cu Jandarmeria, precum și o colaborare mai strânsă cu municipalitatea, pentru creșterea încrederii și coeziunii în rândul comunității bucureștene și a gradului de civilizație în mijloacele de transport în comun.

În anul 2015, numărul călătoriilor validate în sistemul automat de taxare al RATB a fost de peste 60 de milioane, în condițiile în care călătorii care dețin abonamente lunare (aproximativ 200.000) nu obișnuiau să valideze cardul, deci nu este cunoscut numărul de călătorii efectuate de aceștia.

„La numărul total al călătoriilor validate trebuie adăugate și cele efectuate de alte categorii socio-profesionale, care pot călători gratuit, pe baza cărții de identitate și a diverselor documente. Menționăm că aproximativ 60% din încasările RATB provin din cumpărarea de abonamente lunare, ceea ce dovedește ponderea pe care aceste titluri de călătorie ar avea-o în stabilirea traseelor și numărului de vehicule”, informează RATB.

Luând în calcul doar datele din sistemul automat de taxare, numărul călătorilor corecți (care au validat cardurile) a scăzut anul trecut, fiind comparabil cu anul 2012, când au fost înregistrate, în total, 60.639.953 validări. În anii 2013 și 2014, numărul de călătorii validate a fost de 66.136.952, respectiv – 65.113.849.

RATB estimează că, în medie, zilnic, pe lângă cele 165.000 de călătorii validate, alte 1,1 milioane de călătorii sunt efectuate de către abonați și alte categorii, care nu au în prezent obligația de a valida vreun card. Asta, în timp ce vehiculele Regiei asigură circa două milioane de călătorii pe zi.

În prezent, numărul călătorilor evazioniști nu poate fi stabilit, deși este foarte mare, fapt care afectează grav veniturile RATB și – implicit – calitatea serviciilor oferite călătorilor. De aceea, politica RATB este aceea de a fideliza publicul călător și de a-l conștientiza asupra faptului că gradul de civilizație din mijloacele de transport în comun depinde în primul rând de conștiinciozitatea și respectul pe care fiecare le dovedește.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare